In jurul nostru, se framantă mâini, se agită picioare, se strigă încurajări. Dacă nu ar fi o sală de clasă, ar putea fi un teren de fotbal. Noi, studenţii la stoma, suntem în minoritate.
Le explicăm ceva şi nu vedem prea multă înţelegere. Le aruncăm, mai uşor, o minge verbală şi toţi ochii ne urmăresc, puţin nedumeriţi. Nu găsim încă cheia spre minţile lor. Da, chiar aşa, de ce să le vorbim noi despre dinţi… Au atât de multe lucruri pe care să le înţeleagă, de care să se apropie…. Igienă dentară? Puff.. Spălat pe dinţi… e încă ceva de ţinut minte. Periuţe de dinţi.. O, da. Le place să primească ceva. Să primească, să împărtăşească, să arate altora, să se bucure.
-Domnu doctor de dinţi, mie îmi plac merele şi nu le pot mânca, îmi spune un baiat pe nume Palfi.
Deja văd că Palfi ar vrea să poată muşca dintr-un măr, dar are mulţi dinţi lipsă.
Palfi are 15 ani si este in clasa a V-a. Da, în clasa a V-a. Pentru ca Palfi este un copil special, cu nevoi deosebite. Cu nevoi speciale de educaţie. Cu multe alte nevoi speciale, de-a fi iubit, de-a se bucura de plăcerile simple ale copilariei, de-a fi auzit.
Pe negândite, Palfi ne oferă raţiunea de-a fi aici, între aceşti copii speciali, şi ne deschide calea de comunicare spre ei. Toţi vor să poată muşca dintr-un măr. Să simntă textura delicioasă a cojii fructului. Să fie la fel ca ceilalţi…
Feţe vesele pe care zâmbesc guri mai mult sau mai putin ştirbe ne arată că au înţeles de ce suntem acolo.
Toma”